Premierul liberal al Executivului de coaliție PNL-PSD-UDMR, Nicolae Ciucă, va participa marți la o conferință de presă prilejuită de finalizarea, de către filiala de înmagazinare Depogaz a producătorului de gaze naturale controlat de stat Romgaz, a noii stații de uscare a gazelor de la depozitul de înmagazinare Bilciurești din județul Dâmbovița, cel mai mare din țară.
"Suntem pregătiți pentru sezonul rece. Avem suficiente rezerve energetice pentru această iarnă. De aceea am adoptat Programul de Iarnă, pentru a avea la dispoziție toate instrumentele pentru a gestiona eventualele probleme care ar putea apărea", a declarat ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu.
Ambasada Federației Ruse în România susține că au fost identificate cazuri de falși intermediari români ai gigantului rus de stat Gazprom, care vor să îi înșele pe importatorii locali de gaze naturale rusești, și transmite că, în primele 10 luni ale anului în curs, România a importat din Rusia aproape 2,5 miliarde metri cubi de gaze, mai mult decât pe parcursul întregului an 2020 (puțin peste 2 miliarde mc).
Este nevoie de reglementarea unui mecanism comercial și a unui cadru contractual prin care unii consumatori noncasnici de gaze naturale să fie plătiți pentru a accepta ca, în caz de criză națională de aprovizionare, să le fie întreruptă furnizarea, în scopul echilibrării sistemului, potrivit Planului de acțiuni preventive privind măsurile de garantare a securității aprovizionării cu gaze naturale în România, aprobat prin HG în ultima ședință a Guvernului Cîțu.
Toți operatorii sistemelor naționale de transport al gazelor naturale de pe ruta transbalcanică, respectiv din Bulgaria, Republica Moldova, România și Ucraina,vor participa săptămâna aceasta, pe 12 decembrie, la o întâlnire organizată la Bruxelles de către Directoratul pentru Energie (DG Energy) al Comisiei Europene, dedicată pregătirii asigurării tranzitului în flux invers al gazelor pe coridorul transbalcanic și la care ar putea fi semnat și un act adițional la acordul de interconectare dintre operatorul român Transgaz și cel ucrainean Ukrtransgaz.